Чтение онлайн

Tarit^in. 5 iunie anul 1918

Un tren special de la Comitetul Principal al Petrolului al Guvernului Bolsevic a ajuns la gara de sud-est a Tarit^inului din Moscova. 9 vagoane de prima clasa. Trenul nu a putut dintr-o data sa se apropie de oras: multe cai ferate erau ocupate aleatoriu de esaloane cu ostasi ce se ^intorceau de pe front, unitati ce se retrageau de la Rostov si refugiati, inclusiv Guvernul Republicii Sovetice de pe Don, care a fugit dupa ofensiva armatei generalului Krasnov. Spre seara au reusit sa treaca trenul la gara Caucaziana, de unde el trebuia sa plece la Baku. ^In el se afla ^imputernicitul comitetului, inginerul Alexeev – fiul unei revolutionare foarte cunoscute ^in trecut– cu doi fii de c^ate 14 si 16 ani, ”tineri ingineri”. Din ordinul lui Trotki, lui Alexeev i s-au acordat 9 milioane de ruble pentru reparatia uzinelor petroliere la Baku si asigurarea aprovizionarii ne^antrerupte pe Volga ^in sus. Din cauza actiunilor de lupta de la Caucaz, drumul catre Baku a fost ^inchis.

Pe peron Alexeev a fost ^int^alnit de socialist revolutionerul Kotov – comisarul uezdului pus de catre Guvernului Provizoriu la Tarit^in si cumulativ avocat de tribunal.

Se vede nu vrea soarta sa ^infaptuiti cele ce a-ti palnificat la Baku, – a zis ^incet Kotov. – Vom ^incerca aici la Tarit^in.

Vom ^incerca, – a cazut de acord Alexeev.

Unde vreti sa Va opriti?

La cel mai bun hotel al orasului.

Atunci hotelul ”Lux”!

Fostul locotenenet Stepianint, iar acum comandantul echipei Armatei Rosii care pazea gara Caucaziana a orasului Tarit^in, a atras atentia la un grup straniu de oameni cu doi copii minori. A observat, ca cei doi sefi se comportau ^increzuti si relaxati, z^ambeau. Dar iata ceilalti paisprezece aratau foarte suspecti: fiecare din ei avea ^intr-o m^aina o valiza, iar ^in cealalata un geamantan impunator. Mai mult ca at^at, geamantanele erau toate identice. Necat^and la arsita de afara, ei erau ^imbracati cu sacouri. Fiind un fost militar, Stepianint a ghicit dupa umflaturile abia vizibile din partea st^anga, ca ei toti sunt ^inarmati. Si ce priviri! Studiau situatia iute, exact si neobservabil.

Fostul locotenent a decis sa-i urmareasca pe cei veniti. Se tinea la o distanta decenta si i-a condus p^ana la hotel. Dupa luxul hotelului a ^inteles, ca nu a dat gres: oaspetii orasului detineau o suma de bani mai mult dec^at decenta, dar nu erau functionari de stat, altfel ar fi fost ^int^alniti de cineva dintre sefimea orasului sau a armatei. Stepianint a recunnoscut pe avocatul de tribunal Kotov, pe care de multe ori la vazut la tribunal, unde asigura escorta condamnatilor. Fostul locotenent a decis sa dedice tot timpul sau liber urmaririi grupului straniu.

Tarit^in. 28 mai anul 1918.

Trenul nostru a ajuns la ora 4 dimineata. Peronul era pustiu. Nimeni nu ne ^int^alnea.

Nu e de mirare, – a ghicit g^andurile mele generalul. – Cu asa o situatie militar-anarhica din tara nimeni nu era ^in stare sa presupuna c^and vom ajunge. Si daca vom ajunge noi ^in genere! Aratati-mi orasul, subofitere! Nu vom pierde timpul!

L-am condus pe general prin centrul orasului spre faleza. Sa fu sincer, imaginea Tarit^inului dimineata crea o impresie jalnica, a ramas acelas oras de uezd al cazacilor, mosierilor, fabricantilor si pescarilor, cu drumuri late nepavate si cu lumini electrice. Linia de tramvai?! E ceva nou! Nu am observat-o dintr-odata obisnuit fiind cu tramvaiele de la Peterburg. Vagonasul, a trecut hodorogind pe sinele subtiri, catre Soborul lui Alexandru Newskii si s-a ascuns printre cladirile cu trei etaje si fulminat mai departe printre vilele negustorilor, depozitele din caramida alba si rosie si casutele de lemn a locuitorilor, ^inconjurate de gradini cu garduri de sc^andura nevopsita. Nu departe de sobor se vedeau vre-o doua biserici albe cu cupole verzi, iar alaturi doua parcuri, orasanesti, remarcabile fiind doar prin bancile lor si r^andurile de plopi ^inalti. Plopii deja ^i-si scuturau semintele, acoperind totul ^in jur cu puf alb si astfel creau iluzia unui strat de zapada care nu se topeste desi afara e o vara devreme. Ziua ca de obicei va fi arsita.

Printre parcuri era amplasat un bazar, unde la umbra zarzarilor si merilor pe mesute, iar ^in unele locuri direct pe cutii de lemn, femeile vindeau c^arnaturi, p^aine de casa, covrigi, rosii si castraveti iar pescarii propuneau pestele prins de dimineata.

P^ana la cobor^area catre Volga se lasau vazute pravalii, taverne si c^arciume. Jos, chiar l^anga apa, – un drum larg, batatorit de carute, care trecea de-a lungul malului spre centrul orasului . Aici erau amplasate cheiurile ^intreprinzatorilor individuali si companiilor mari. Cheiurile ^intreprinzatorilor individuali reprezentau ^in sine niste casute de lemn cu acoperis ^in doua caturi, iar ^in fata lor ^in apa niste st^alpi, acoperiti cu sc^anduri groase. Aici acostau barcile barcile micilor comersanti si a transportatorilor de sare si mustar, iar de pe malul opus din satucul Bukatin sunt aduse la bazarurile orasanesti fructe si legume. Cheiurile marilor companii –niste luntri cu constructii adaugate ^in doua trei etaje – se ^inaltau peste suprafata Volgai.

Noi ne-am asezat pe o banca de unde se deschidea o imagine frumoasa spre malul opus.

Acesta este insula Golodn^ii? Iar acolo e r^aul Tarita (^Imparateasa)? – a aratat cu m^ana generalul.

Exact asa.

A-ti fost pe insula?

Nu am avut ocazia.

Mia-r fi foarte interesant sa le vizitez, sa gasesc resturile fortaretei cazacesti. E totusi o istorie militara!

^In oras niciodata nu se povestea despre ea. Cred eu ca acolo nu a mai ramas nimic. Dar uite dinspre st^anga, vedeti chiar l^anga apa e casuta lui mos Prohor. Acolo ^in toate diminetile el prinde peste, de pe cheiul sau. Vara el arendeaza cheiul pescarilor de pe malul st^ang. Ei lasa la el barcile, p^ana v^and pestele la bazar. Eu ^innoptam la el c^and nu puteam sa trec peste r^au. Dar uite-l si pe d^ansul!

Din casa a iesit un mosnegel cu cascheta cazaceaca pe cap. S-a asezat pe sc^anduri si a aruncat undita.

Aici pe faleza ce fel de constructie este?

Sala de audienta a poporului. Aici, absolut gratis, se dadeau concerte si se citeau prelegeri pe teme foarte diferite. A fost construita pe banii primei bresle a lui Repnikov si a fratelui sau mai mic. Cei mai bogati oameni ai orasului si mecenati! Cel mai mare dintre ei spunea totdeauna ca crede ^in educatie, deoarecea aceasta face lumea mai buna, iar oamenii mai bl^anzi.

Ce cobor^are abrupta catre r^au! – a observat Snesarev. – Daca ne prind aici, imposibil sa mentinem ultima frontiera. Fiecare bucatica de pam^ant este bine vazuta de sus. Nu ai unde sa te ascunzi! Dar de ce orasul se numeste Tarit^in (a ^Imparatsesei)? ^In numele carei ^imparatese?

^I-mi amintesc ca la gimnaziu la lectiile de istorie, profesorul ne spunea ca c^at nu ar parea de straniu, provenienta nu vine de la cuv^antul ”tarita (^imparateasa)”, dar vine de la ”sar^isu” – apa galbena. Pe malul Taritei c^andva exista un oras turc Saracin.

Uite cum! Ah da, aici doar a fost c^andva Hoarda de Aur. Atunci hai sa ne plimbam p^ana la Tarita. Poate acolo apa va fi galbena. ^In Volga e obisnuita, albastra – a r^as generalul.

Nu departe de pod pe malul celalalt al Taritei, ^inconjurata de casele negustorilor-mecenati si la fel de plopi presarati cu salc^ami se vedea gimnaziul meu scump Alexandrovsk.

Ne ^indreptam spre Tarita – un r^aulet cu apa putina, care cade perpendicular ^in Volga, peste care este aruncat un pod, ce uneste centrul orasului cu regiunea Zatarit^in (dupa Tarit^in). Acolo, nu departe de malul abrupt este o scoala reala, unde ^invata tineretul orasului si unde as fi nimerit si eu numaidec^at, daca nu as fi plecat sa ma ^inmatriculez la scoala de cavaleri.

Uite acolo, alaturi de casa negustorulu Kalinin se petreceau primele prezentari teatrale din oras si de fapt, acolo a ^inceput viata teatrala. Mai departe e casa negustorului Bojeskov cu teatrul de iarna. Iar acolo vedeti o gradina imensa? E casa negustoresei Scepscintevaia. Chiar ^in gradina a construit un teatru de vara. Iar mai la st^anga e teatrul ”Konkordia”, construit de fabricantul Miller. ^In aceste cartiere gimnazistii ^incleiau afisele si vindeau ”Gazeta Volga-Don”. De lucru era mult, deoarece spectacole se prezentau ^in fiecare saptam^ana, asta umplea buzunarele noastre cu fel de fel de masruntis.

Un adevarat oras de uezd al teatrelor! Formidabil! Pe ce cheltuiati Dumneavoastra banii?

Ca toti baietasii pe limonada, vata dulce si bilete la circul-shapito.

Ne-am ^indreptat ^inapoi la centrul orasului.

Dar iata ^in sf^arsit si cladirea principala, – am continuat eu sa fac cunostinta generalului cu orasul Tarit^in. – Adunarea Sociala! Aici am reusit sa intru doar o singura data, ^in septembrie anul 1909. C^anta ^insusi Shaleapin! Iar mai departe e un cinematorgaf, bibilioteca orasului, sala de lectura populara si pravalia de carti a doamnei Abalakova, aici la fel era un loc unde ^i-mi cheltuiam economiile mele de gimnazist. La st^anga – e scoala Societatii Muzicale Ruse, Casa Stiintei si Artei cu muzeul de uezd si ^in sf^arsit statia meteorologica, unde ne duceau la lectiile de stiinte ale naturii.