Чтение онлайн

Recunosc, domnule Istomin, e un oras destul de placut! – a ramas fascinat generalul.

O data cu venirea zilei, strazile orasului au ^inceput sa ^invie. Prin micile bazaruri t^argovetii pregateau mesutele.

Mda e o diferenta izbitoare fata de Moscova ^infometata! – a oftat Snesarev.

^Incetul cu ^incetul strazile se umpleau cu lume. Se deschideau ferestrele, se dadeau la o parte perdelutele brodate si prin ferestre se ^intrevedeau apartamentele micute si curate ale locuitorilor. Nu s-a schimbat nimic de la plecarea mea! Nici un semn al razboiului civil si a puterii noi. O nu! ^In automobil, ridic^and nori de praf, a trecut cu viteza, comisarul ^in obisnuita geaca de piele, ^incins cu curele si ^in sapca cu stea rosie.

Dupa cum se vede autoritatile ^incep sa plece la lucru. Hai sa le dam ^inca putin timp si vom merge sa facem cunostinta si sa ne aranjam. Colonelul Nosovici cu stabul sau, cred ca deja si-au gasit locuinta, – a zis generalul, petrec^and cu privirea automobilul ^in trecere.

Ne-am asezat pe o bancuta. Pe scena de lemn s-au urcat muzicantii si a ^inceput sa c^ante muzica. Au ^inceput sa vie perechile – doamnele cu umbrele ^in compania ofiterilor ^in uniforma tarista.

E cumva placut sa vezi, ca nu doar eu singur port mundirul, – a observat Snesarev,

Strazile au se umpleau cu oameni ai Armatei Rosii. Am observat, ca sunt ^imbracati neglijent, aproape fara haine si creau impresia ca umbla fara vre-un scop prin oras. Se apropie de mesutele comersantilor, ^intreba de pret, dar se vede ca nu au bani si ^incearca sa ceara marfa pe gratis.

Cred ca e timpul! – a dat comanda generalul.

Ne sculam de pe scaunel si vedem ca spre noi alearga un domn cu figura de atlet. Parul tuns scurt si ochi imensi, albastri. Corpul antrenat ne spune ca e un sportiv cu staj. Domnul ne vede, se opreste si fata lui se lumineaza de un z^ambet imens si sincer de om multumit de sine, care stie ca pretuieste mult.

Andrei Evghenievici! Bine a-ti venit!

Salut, Anatolii Leonidovici!

Ambii se cuprind cu putere si se privesc reciproc, ca niste cunoscuti de demult, ce nu s-au vazut un oarecare timp.

Iata deci unde ne vom duce slujba noi cu Dumneavoasra! – Snesarev era evident fascinat de figura de atlet impecabila a interlocuitorului. – Iar Dumneavoastra a-ti ramas acelasi sportiv! Alergatul, scrima, ^innotul, ^impuscatul, boxul englez… Eu nu am uitat nimic? Ah da, si numaidec^at si dansurile. A-ti luat cu Dumneavoastra si armonica?

Anatolii Leonidovici, nu –si lua de pe general privirea fericita, iar z^ambetul asa si a ramas pe fata lui.

Desigur! Omnia mea mecum porto! Tot ce e al meu port cu mine! Si armonica si figura de atlet. Ofiterul trebuie totdeauna sa fie ^in cea mai buna forma spre slava Patriei! P^ana ce am reusit doar sa ma scald ^in r^au. Acum iata alergatul de dimineata. Iar apa ^in r^au e revigoranta, proaspata, tocami cum trebuie! Cu dansurile sunt sigur aici nu e nicicum. Bolsevicii nu planifica baluri, – a r^as Anatolii Leonidovici.

Aici se zice exclusiv Volga. Nu r^aul. Noul nostru coleg, m-a corectat. Apropo e din Tarit^in!

A, deci acesta este noul Dumneavoastra adiutant din cauza caruia v-ati retinut la Moscova?

Fost subofiter, cavalerul Istomin Stanislav Demidovici, – m-am prezentat eu.

Colonelul Nosovici, seful stabului cartierului.

Nosovici mi-a str^ans m^ana cu putere.

De ce fost? A-ti fost destituit din functie s-au v-au trimis la pensie la mosia parintilor?

Armata Imperiala nu mai este, deci respectiv, noi toti suntem fosti ofiteri, – am raspuns eu.

Deodata fata lui Nosovici a devenit categorica, privirea ferma, iar muschii i s-au ^incordat.

Necunoscute sunt caile Domnului, subofitere. A-ti fost pe frontul german?

A trebuit sa fiu.

Minunat! Deci aveti experienta de lupta. Aici experienta numaidec^at Va va fi necesara. Noi, cu Andrei Evghenievici tot am luptat cu nemtii. Eu am comandat cu plutonul nr. 466 de infanterie din Malm^ij, iar locotenent-generalul daca ^i-mi amintesc coresct cu divizia nr. 64 de infanterie.

Nu va faceti de cap colonele. Sau ca totdeauna vreti sa va fac un compliment? Doar aveti o memorie exceptionala!

Nosovici a r^as din nou.

Eu am fost studentul generalului Snesarev. La scoala din Nikolaev, – am recunoscut eu.

Snesarev m-a privit ^intrebator.

Uite cum? De ce dar a-ti tacut p^ana acum?

Credeam ca o sa Va amintiti. Ne-ati predat geografia militara.

Se creaza o companie minunata! – a tras concluzia Nosovici.

Evghenia Vasilievna e cu Dumneavoastra? – a ^intrebat Snesarev.

Numaidec^at! Omnia mea mecum porto! Kovalevskii tot si-a adus familia sa. Ei, dar sa mergem! Va voi arata apartamentele noastre.

Locuinta noilor stabisti se afla ^intr-o casa cu trei etaje a unor fosti comersanti ^in chiar centrul orasului.

Domnilor, cobor^ati ^in salon! Andrei Evghenievici au venit! – a anuntat cu voce de tunet Nosovici si a pregatit ceaiul. – Dorm mult, lenesii.

Ei ce, suntem toti adunati? Andrei Evghenievici, Dumneavoastra desigur ca cunoasteti pe acest baiat obraznic. Deaceea o sa vi-l prezint doar Dumneavoastra, domnule Istomin, – colonelul Alexandr Nikolaevici Kovalevskii cu sotia. Va rog sa-l iubiti si sa-l rasfatatai. Copii mai dorm? Alexandr Nikolaevici e vechiul meu prieten, coleg de lucru si studii la Academia Stabului Major, absolvent al anului 1910. Iata colonelul Ceb^isev si loctiitorul lui colonelul Suhotin. Adiutantii mei Tarasenkov, Sadkovskii si Kremkov. Apropo, locotenente, ce fotografie a acelei femei dragute aveti ^in dormitor?

Kremkov s-a jenat vizibil si nu a raspuns.

Si ^in sf^arsit, cea mai minunata persoana, doamna Starikova. Nu va mirati, prietene, nu e sotia nici unuia dintre noi. E din stab! Seful directiei economice. Deci-s! Sa bem ciai si ^in pas de mars spre sovdepie (sovetul deputatilor)! – a r^as Nosovici. – Cer scuze, domnilor, spre administratia locala.

Pe perete la intrarea ^in cladire era at^arnata o pancarta. Cu vopsea galbena pe fon rosu era scris cu acuratete inscriptia ”Stabul Cartierului de Sud a muncitorilor si taranilor Armatei Rosii”. Sta o santinela ^imbracata neglijent si obosita. De cum ne-a vazut, ne-a ^ingradit drumul cu pusca. Snesarev i-a ^intins documentele.

Snesarev, conducatorul militar a judetului. Iar acesta e stabul meu, – a aratat el spre noi. – Am ajuns chiar acum.

Santinela a privit cu mirare la mundirul tarist si la ordinele generalului si a ^inceput sa citeasca ^in soapta, pe silabe documetele. Nosovici ^il urmarea cu o batjocura evidenta.

Sunt prea multe litere necunoscute? – a glumit sarcastic. – Hai mai repede, hulubasule.

Santinela s-a jenat si a ^intors documentele.

Treceti.

Am ajuns la biroul unde c^andva statea primarul orasului. Usa e deschisa, ^in camera stau sase oameni. Rasfoiesc niste h^artii, discuta ceva. Snesarev tusesete ^incet. Cei prezenti ^i-si ^intorc capul nemultumiti spre noi.